Jocul

 Am pictat această lucrare cu sufletul plin de dor și admirație pentru acea lume curată și sinceră de altădată — lumea satului, în care sărbătoarea „Jocului” era mai mult decât o simplă distracție. Era o taină, un ritual, o formă de a păstra legătura între oameni, între generații, între suflet și pământ.Am încercat să surprind acea clipă magică, când tot satul se adună în curtea largă, într-o lumină caldă de apus, iar hora se încinge în cerc — simbol al unității, al vieții. Bătrânii privesc cu zâmbetul amintirilor în ochi, copiii se furișează pe lângă fuste și cojoace, iar tinerii, în port popular, pășesc cu mândrie și emoție în dansul ce le aduce inima mai aproape unii de alții.Am așezat casele cu grijă, pe fundalul colinelor line, ca să se simtă tihna locului și obârșia. Muzicanții — nelipsiți! — dau viață scenei cu fluierul, vioara, acordeonul și toba, iar pe chipurile oamenilor am pictat zâmbete, emoție, viață. Culorile sunt calde, vii, decorative, pentru că am vrut ca fiecare detaliu să spună o poveste, dar să nu fure din energia ansamblului.Această pictură este pentru mine o reverență adusă tradiției, dar și o chemare spre bucuria simplă a comuniunii. „Jocul” nu era doar dans — era legătura dintre cer și glie, între oameni și timp. Azi, poate nu-l mai jucăm la fel de des, dar prin artă, el poate continua să bată în ritmul inimii noastre