„Au rămas doar ei”

 Această lucrare am numit-o „Au rămas doar ei”, o compoziție născută dintr-o realitate dureroasă, dar profund adevărată.În prim-plan, am pictat o fântână veche, cu ziduri crăpate și îmbătrânite de timp. Își poartă rănile în tăcere, dar încă are un suflet curat – apa ei e limpede, proaspătă, ca o inimă care încă bate în mijlocul uitării.Lângă fântână, o bătrânică își umple cu grijă o căldare – gestul ei e lent, dar încărcat de sens, de parcă fiecare picătură ar conta. E un moment simplu, dar cu o încărcătură profundă: ea și fântâna par că s-au păstrat unul pentru altul, sprijin și martori ai unei lumi care s-a stins în jurul lor.În fundal, se vede o casă părăsită, cu ferestrele goale și pereții care încep să se lase. Poartă în ea tristețea unei vieți ce a fost și nu mai este. E pustie, uitată, și parcă plânge în tăcere alături de fântână.Toată această scenă vorbește despre singurătatea satelor noastre – despre cum pleacă lumea, rămân bătrânii, și odată cu ei îmbătrânesc casele, fântânile, drumurile și amintirile. Pictura nu condamnă, nu acuză, ci doar spune: „privește… și nu uita”.Prin tonuri pământii, umbre moi și detalii fragile, am încercat să surprind nu doar o imagine, ci o stare – aceea a timpului care nu iartă, dar care păstrează în tăcerea lui demnitatea celor care încă mai rămân.